Un accident rutier grav s-a produs pe DN 13, la kilometrul 16, în localitatea Feldioara, județul Brașov. Este vorba despre o coliziune frontală între un microbuz de transport persoane și un autoturism. Toate cele șapte persoane implicate sunt în evaluare medicală, iar două dintre acestea care se aflau în microbuz sunt încarcerate.
Circulația rutieră este blocată.
La fața locului sunt direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Potrivit primelor informații, cei patru ocupanți ai microbuzului, cu vârste între 24 si 55 de ani, precum și cei trei tineri, de 21 de ani, din autoturism au suferit vătămări corporale și primesc îngrijiri medicale.
Până în prezent, patru persoane sunt transportate la spital.
„Un accident rutier, DN 13 – localitatea Feldioara, între un microbuz și un autoturism.
În urma accidentului au rezultat 7 victime, dintre care 2 încarcerate.
La fața locului s-au deplasat 2 echipaje pentru descarcerare, 4 echipaje SMURD, 3 ambulante SAJ și o autospecială cu apă si spumă.
Misiunea este în dinamică”, potrivit ISU Brașov.
„Cu puțin timp în urmă, pe DN 13, la km 16, în apropierea localitãtii Feldioara din județul Brașov, a avut loc un accident rutier, coliziune între un microbuz și un autoturism.
La fața locului sunt direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Cei 4 ocupanți ai microbuzului, cu vârste între 24 si 55 de ani, precum și cei 3 tineri, de 21 de ani, din autoturism, au suferit vătămări corporale și primesc îngrijiri medicale.
Circulația în zonă este blocată la acest moment.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri.” – IPJ Brașov.