Astăzi, în jurul orei 11.00, o femeie de 60 de ani din judeţul Neamţ și-a pierdut viața după ce a sărit dintr-o autoutilitară în mers. Femeia s-a speriat deoarece mașina avea probleme tehnice.
Potrivit poliției, accidentul mortal s-a produs în zona forestieră, din proximitatea Mănăstirii Brădiţel.
La volanul autoutilitarei se afla soțul decedatei, în vârstă de 64 de ani, din Barticeşti. Cei doi se deplasau împreună în pădurea care aparţine Ocolul Silvic Văratec, pentru a încărca material lemnos în autoutilitară.
”Pe drumul de întoarcere, în urma unor defecţiuni tehnice ale autoutilitarei, femeia de 60 de ani, s-ar fi speriat şi ar fi sărit din mers din vehiculul în cauză. Din nefericire, echipajul medical sosit la locul evenimentului a declarat decesul acesteia”, se arată într-un comunicat al IPJ Neamț.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “ucidere din culpă” și efectuează cercetări sub îndrumarea unui procuror.
SORIN NICA