Potrivit anchetatorilor, cei trei bărbați se fac vinovați de trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și act sexual cu un minor.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut, miercuri, 11 octombrie a.c., 3 inculpați, primul cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, cel de al doilea pentru infracțiunile de trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și act sexual cu un minor, iar cel de al treilea pentru infracțiunile de trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
În sarcina primului inculpat s-a reținut că a recrutat o persoană vătămată majoră iar în perioada aprilie 2022 – august 2023, profitând de vulnerabilitatea emoțională a acesteia și de relația afectivă dezvoltată, a obligat-o prin constrângere fizică și morală să practice cerșetoria în folosul său, în locații situate pe raza județelor Botoșani, Covasna, Neamț, Suceava și Vâlcea.
Cu privire la cel de al doilea inculpat, din cercetările efectuate a rezultat că în perioada aprilie 2022 – august 2023 a recrutat o persoana vătămată minoră și, profitând de situația familială a acesteia, de vulnerabilitatea emoțională și de relația afectivă dezvoltată ca urmare a relației de concubinaj (din care a rezultat un copil în anul 2020) a exploatat-o obligând-o prin constrângere fizică și morală să practice cerșetoria în folosul său, în zone aglomerate de pe raza județelor Botoșani, Covasna, Neamț, Suceava și Vâlcea.
Față de cel de al treilea inculpat s-a reținut că în perioada mai 2016 – iulie 2023, a recrutat o persoană vătămată minoră și, profitând de situația materială precară, lipsa sprijinului din partea familiei și de sentimentele de afecțiune dezvoltate de aceasta ca urmare a relației lor de concubinaj și ulterior de căsătorie, a exploatat-o prin constrângere fizică și morală determinând-o să practice cerșetoria în folosul său pe raza județului Suceava.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava.
În cursul zilei de 12.10.2023 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților.
Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.