Senatorul PSD Suceava Ioan Stan a transmis un nou comunicat scris, probabil, la București pentru a fi popularizat în teritoriu.
Subiectul este limitarea adaosului comercial la alimentele de bază, care “și-a dovedit pe deplin eficiența, a oprit creșterea prețurilor la alimente, a coborât inflația la o singură cifră și astfel a protejat puterea de cumpărare pentru cei cu venituri mici și medii”.
Tocmai de aceea, PSD informează, via Stan, că Executivul va extinde măsura, atât în privința perioadei de aplicare, cât și referitor la lista alimentelor pentru care adaosul va fi limitat.
Măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni, până la 31 ianuarie 2024, iar lista alimentelor care vor beneficia de adaos comercial limitat va fi extinsă de la 14 la 22 de categorii de produse.
Se vor mai adăuga pe listă orezul, bulionul, margarina, drojdia, varza murată, usturoiul, cozonacul și smântâna, deoarece “sunt alimente pe care românii le folosesc în prepararea mâncărurilor de sărbători și pe care le consumă cu predilecție în această perioadă”.