Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani, au furat mai multe bunuri din depozitul unei societății, aflat pe raza satului Băleni Sârbi, județul Dâmbovița. Ieri, polițiștii au făcut mai multe percheziții în satele Racovița și Băleni Sârbi pentru a documenta cazul și a încerca să recupereze prejudiciul de aproximativ 200.000 de lei.
Oamenii legii au descoperit o parte dintre bunurile sustrase și au pus în executare cinci mandate de aducere, iar după investigații au dispus măsura reținerii față de trei bărbați de 38, 31 și 25 de ani. Astăzi vor fi duși în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
“La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din Brașov, cu privire la faptul că, în perioada 25 septembrie – 16 octombrie a.c., prin forțarea ușii de acces, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un depozit din Băleni Sârbi, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (calculatoare, scaune, acumulatori, masă, frigider și altele).
Polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, iar, pentru documentarea activității infracționale, pe parcursul zilei de ieri, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Racovița și Băleni Sârbi, la cinci bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște”, au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.