O tragedie s-a petrecut aseară pe un drum din Maramureș, unde un bărbat care circula pe carosabil a fost spulberat de o mașină a poliției și a murit pe loc. Medicii au încercat să îl resusciteze minute, dar nu au mai putut face nimic pentru salvarea lui.
Potrivit cercetărilor efectuate, în seara zilei de 21 octombrie, în jurul orei 19.38, o autospecială de poliție, condusă de un bărbat, de 38 de ani, angajat al I.P.J. Maramureș, pe D.J. 108A, având direcția de deplasare înspre orașul Ulmeni, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 54 de ani, din Gârdani, care circula pe partea carosabilă, în același sens de mers.
Din păcate, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare la fața locului, a fost declarat decesul pietonului. Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Traficul rutier a fost dirijat alternativ pe un sens de mers.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
SORIN NICA