Astăzi se încheie manifestarea ,,Monica Lovinescu – Centenarul Nașterii (1923 – 2023)”, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), iar Ziarul de pe Net este partener media al evenimentului.
Sunt programate mai multe activități:
Ora 12.15 – Slujbă de pomenire și depunere de coroane la mormântul Monicăi Lovinescu și al lui Virgil Ierunca din Cimitirul Grădini;
Ora 16.30 – Vernisarea Expoziției „Un timp al nostru – Monica Lovinescu”, realizată de Andreea Pricop – Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni;
Ora 17:30 – Premierea elevilor participanți în cadrul Concursului de Eseuri „Viața și importanța Monicăi Lovinescu în cultura română. Monica Lovinescu – voce și istorie vie” – Casa de Cultură Fălticeni;
Ora 18.00 – Proiecție de film: „Libertate” (invitat: Tudor Giurgiu, regizor; moderator: Andrei Giurgia, directorul Festivalului Serile Filmului Românesc) – Casa de Cultură Fălticeni.
Ora 20.00 – Ceremonie de închidere.