Situație de criză la un spital de psihiatrie din județul Vaslui, unde au murit trei pacienți și unul este în stare gravă după ce au mâncat alimente din pește primite de la o mănăstire.
Miercuri seara, Ministerul Sănătății a primit o informare de la DSP Vaslui referitor la o situație gravă apărută la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat în subordinea primăriei din localitate.
Potrivit datelor transmise, pe data de 21 noiembrie a.c., toți pacienții și o parte din angajații spitalului au consumat alimente pe bază de pește furnizate de o mănăstire din apropiere.
Un pacient a prezentat în timpul nopții simptome digestive, vărsături și diaree, iar aceste simptome au apărut în cursul zilei de 22 noiembrie și la alți pacienți.
Din nefericire, s-au înregistrat 3 decese și un pacient este internat în stare gravă la Spitalul din Bârlad.
Ministerul Sănătății a organizat, imediat după informare, o celulă de criză care a dispus transferul tuturor pacienților simptomatici la spitalul din Bârlad, unde există asistență medicală de terapie intensivă, precum și preluarea de probe biologice și de aliment pentru analiză toxicologică la IML Iași. Probe din alimente au fost preluate și direcționate de asemenea către INSP- Centrul de Sănătate Publică din Iași pentru analize microbiologice. Transferul pacienților de la spitalul de psihiatrie către spitalul din Bârlad s-a realizat cu ambulanțe pentru victime multiple și este coordonat de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății.
“Pentru gestionarea optimă a situației apărută la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Murgeni, județul Vaslui, în urma căreia mai mulți pacienți au prezentat o stare alterată de sănătate, a fost dispusă măsura alocării resurselor necesare evaluării acestora și transportul la spital pentru investigații amănunțite de specialitate.
Astfel, la fața locului au fost trimise 1 autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Vaslui, precum și 4 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui . Ulterior, resursele au fost suplimentate cu 1 microbuz de la ISU Vaslui ,1 autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Iași și 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă, cu personal medical din cadrul SMURD Iași.
Din nefericire, pentru 3 dintre bolnavi, care se aflau în stop cardio respirator, a fost necesară aplicarea manevrelor salvatoare de viață, însă aceștia au fost declarați decedați, iar o altă persoană aflată în stare comatoasă , a fost transportată la CPU Bârlad.
Din datele furnizate de echipajele medicale, au fost identificați alți 29 pacienți, conștienți, care prezintă simptomatologie specifică, urmând a fi transferați preventiv la CPU Bârlad, respectiv UPU Vaslui, pentru monitorizarea evoluției stării acestora de sănătate. Situația este în dinamică”, au transmis reprezentanții IGSU.