Intervenții de urgență a pompierilor în cazul unei tinere însărcinate, în vârstă de 19 ani şi a unei femei de 80 de ani, care au fost preluate cu şenilata şi duse la ambulanţă pentru a fi transportate mai apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi să preia o tânără însărcinată, de 19 ani şi o femeie de 80 de ani, din satul Culmea. Deoarece drumul era acoperit de zăpăda, în zona respectivă s-a deplasat o şenilată care le-a preluat pe cele două persoane.