Trei persoane au fost reținute în arestul IPJ Suceava, fiind confiscate țigarete de contrabandă, materiale pirotehnice și băuturi alcoolice în valoare de circa 90.000 lei.
Marți, 28 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava au pus în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară pe raza mun. Câmpulung Moldovenesc, orașului Gura Humorului și a localităților arondate acestora.
Acțiunea a avut ca scop principal completarea probatoriului administrat în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, în formă agravantă, prev. de art. 270, alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind vizate persoane a căror activitate infracțională a fost documentată în perioada iulie – noiembrie 2023.
Cu această ocazie, a fost identificată cantitatea totală de 90.900 buc. țigarete de provenientă extracomunitară, diferite mărci, cantitatea de 85 kg. articole pirotehnice din categoriile P1, F1 și F2 și cantitatea de 69 litri alcool etilic, telefoane mobile, înscrisuri și alte mijloace materiale de probă de interes pentru cauză.
Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 88.815 lei, față de acestea urmând a se propune instituirea măsurilor asigurătorii.
La finalizarea activităților de percheziție domiciliară, la sediul I.P.J Suceava au fost citate mai multe persoane în vederea audierii și formulării/dispunerii măsurilor legale în consecință.
În urma acestor activități, față de 3 persoane s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, motiv pentru care au fost încarcerate în C.R.A.P Suceava.
Pentru efectuarea perchezițiilor, au fost cooptați și polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Serviciul Arme Explozibili și Substanțe Periculoase și Poliției Municipiului Suceava, acțiunea beneficiind totodată de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciul Acțiuni Speciale – I.P.J Suceava și al jandarmilor din cadrul I.J.J Suceava.Cercetările sunt continuate de către lucr
ătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – S.I.C.E, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente, în vederea identificării tuturor făptuitorilor și a stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităţii infracţionale, precum şi în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.