Doi copii, de 3 și 7 ani, aflați pe bancheta din spate a mașinii conduse de tatăl lor, au fost răniți grav și au ajuns la spital după ce acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.
Copilul cel mai mic a suferit răni foarte grave și a fost internat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad cu politraumatisme, printre care și o fractură de femur. Accidentul s-a petrecut în județul Arad, între Cicir și Sâmbăteni.
„Avem nevoie de rugăciune!!! În această dimineată am avut accident. Mă deplasam doar eu si cei doi băieți, Louis și Philip spre bunici. Pe drum a fost ceață si gheață- sticlă. Ca să evit o ambuscadă și să lovesc mașinile din față, am preferat să intru în șanț și mai apoi în pom. Philip, micuțul nostru este foarte grav rănit la cap și la picioare. Va intra în operație! Louis este și el rănit, dar stabil. Domnul să asculte strigătele noastre”, a transmis pe facebook tatăl copilului, Ciprian Luca, realizator de emisiuni și fondator al Asociației Vocea Creștinilor
Medicii încearcă să îl stabilizeze pe copilul de 3 ani pentru a putea începe operația.
În cazul copilului de 7 ani, acesta s-a ales doar cu policontuzii și a rămas internat pentru a fi ținut sub observație medicală încă o zi.
„La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 07.50, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 40 de ani, din Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.7, în afara localității Cicir, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat rănirea a doi pasageri, minori, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul nu consumase alcool. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Arad.