Un șofer care circula legal și avea toate actele în regulă a fugit de polițiști și nu a putut să le spună acestora de ce nu a oprit la semnalele făcute pentru un control de rutină. Cel mai probabil, s-a speriat și a acționat din instinct. Urmărit și oprit cu dispozitivul cu țepi, șoferul s-a ales cu o amendă de 6.000 de lei și suspendarea permisului pentru 7 luni.
În seara de 05/06.01.2024, în jurul orei 23:15, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală 3 Marginea acționa pe raza de competență pentru prevenirea accidentelor rutiere și faptelor antisociale.
Astfel, a fost identificat în trafic, un autoturism care se deplasa pe D.N. 2E, în viteză pe direcția Marginea – Vicovu de Jos.
S-a efectuat semnal regulamentar de oprire și întrucât conducătorul auto nu s-a conformat s-a procedat la inițierea urmăririi vehiculului cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase.
În paralel, polițiștii echipajului aflat în urmărire au solicitat prin stație sprijinul unui alt echipaj aflat în serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurale 4 Gălănești. Polițiștii aflați în urmărire au somat prin sistemul acustic șoferul să oprească, însă acesta a refuzat, sporind în mod constant viteza de deplasare și încercând să beneficieze de avantajul tehnic al motorizării vehiculului condus. Polițiștii au evaluat în mod obiectiv situația și nu au utilizat armamentul din dotare, întrucât din cauza vizibilității reduse nu se putea stabili o eventuală prezență în habitaclu și a unor alte persoane, eventual posibili minori. De asemenea, viteza excesivă cu care rula șoferul urmărit putea genera un risc rutier sporit atât pentru șofer cât și pentru alți participanți la trafic.
Polițiștii aflați în urmărire au ținut legătura în dinamică cu echipajul din cadrul Secției de Poliție Rurale 4 Gălănești, transmițându-le în permanență traseul de deplasare și aspectele de interes operativ, stabilind formarea unui blocaj rutier pe raza comunei Vicovu de Jos, cu montarea dispozitivului baraj extensibil cu țepi tip ,,SPIKE” aflat în dotare.
În urma folosirii dispozitivului, autovehiculul urmărit a fost oprit, iar șoferul a fost extras din vehicul, imobilizat și încătușat.
S-a stabilit că în vehicul se afla doar șoferul, respectiv un bărbat de 23 de ani domiciliat în comuna Straja, jud. Suceava. Acesta nu a putut preciza în mod concret de ce nu a oprit la semnal polițiștilor.
Șoferul a fost sancționat contravențional conf. OUG 195/2002 cu o amenzi în valoare de cca. 6.000 lei, iar pentru abaterile rutiere s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 210 zile.