UPDATE: Poliția a anunțat că accidentul a fost produs de un bărbat de 33 de ani, din comuna Udesti, jud Suceava, care se deplasa pe direcția Dărmănești spre Scheia, a pătruns pe sensul opus de mers din cauza vitezei excesive și a intrat în impact frontal cu un cap tractor fără semiremorca cu numere de înmatricularea de Ungaria condus de un bărbat de 47 ani din Darabani, jud Botoșani.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ Tip C.
La sosirea forțelor de intervenție, conducătorul autoturismului era încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii, în stare de inconștiență. Din nefericire, conducătorul autoturismului prezenta leziuni incompatibile cu viața și, după ce a fost scos din interior, s-a declarat decesul.
Conducătorul capului tractor, conștient și cooperant, a fost monitorizat de către echipajul SMURD și apoi a fost transportat la spital de către ambulanța SMURD.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de circulație.
Ce spune poliția
“În această seară, in jurul orei 21:00, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, pe șoseaua ocolitoare a municipiului Suceava.
Din primele verificări efectuate de către polițiștii rutieri s-a constatat faptul că pe VOP, la KM 9, un bărbat de 33 de ani din com. Udesti, jud Suceava în timp ce se afla la volanul unui autoturism și se deplasa dinspre Dărmănești spre Scheia a pătruns pe sensul opus de mers (viteză excesivă) și a intrat în impact frontal cu un cap tractor (fără semiremorca) cu nr. de înmatricularea de Ungaria condus de un bărbat de 47 ani din Darabani, jud Botoșani.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorul auto de 33 ani și rănirea ușoară a conducătorului auto cap tractor.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului rutier și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.