Un tânăr din comuna suceveană Marginea a ajuns după gratii după ce a furat un microbuz al unei societăți comerciale din Gura Humorului, pe care l-a vândut pentru 800 de lei la fier vechi. El este cercetat și pentru faptul că a condus vehiculul fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii l-au reținut, ieri, pe un tânăr de 23 de ani, din comuna Marginea, care a furat un vehicul al unei firme din Gura Humorului și, după o plimbare, l-a vândut pe o sumă de nimic unei persoane.
La cercetări el și-a recunoscut faptele și a declarat că, în noaptea de 02/03.11.2023, cel a pătruns pe portierele lăsate descuiate în microbuzul care era parcat în spatele unui imobil situat în orașul Gura Humorului și folosind cheia adevărată, care se afla în contact, a pornit microbuzul și l-a sustras din acel loc, ulterior vânzându-l altei persoane cu suma de 800 lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință (faptă prev și ped. de art. 230, alin. 1 raportat la art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. b și d Cod Penal) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.