Azi-noapte, un autoturism s-a înfipt într-un stâlp de iluminat și tânărul aflat la volan, în vârstă de 30 de ani, a murit pe loc. Echipajul medical sosit la fața locului l-a preluat imediat ce a fost descarcerat de către pompieri, însă nu au mai putut să facă nimic pentru salvarea acestuia.
La accidentul produs în localitatea sătmăreană Peleșul Mare, comuna Lazuri, au intervenit pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” cu două autospeciale de stingere şi o autospecială cu modul pentru descarcerare.
“Ajunse la faţa locului echipajele de intervenţie au acţionat pentru extragerea victimei, care a fost predată în stare inconştienţă echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, prezent la faţa locului.
Victima, un bărbat de aproximativ 30 ani, nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiindu-i declarat decesul”, se arată într-un comunicat al ISU Satu Mare.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce condiţii mașina a părăsit carosabilul şi a lovit stâlpul electric.