Pedeapsă blândă pentru un individ extrem de violent din Gura Humorului, județul Suceava, care și-a izbit tatăl cu capul de pereți și a sărit la bătaie la un polițist venit să îl calmeze.
Judecătoria Gura Humorului l-a condamnat pe Petrică Scheuleac la 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de “ultraj” și 8 luni de închisoare pentru “violență în familie”, iar prin contopirea pedepselor a scăpat cu o pedeapsă de 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și o perioadă de încercare de 2 ani. Magistrații humoreni au decis totuși să-l pună puțin la muncă și i-au dat 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Cazul a fost tratat greșit din start de polițiști, care s-au dus să îl calmeze deoarece se manifesta violent și acesta l-a amenințat cu moartea pe unul dintre agenți și chiar a vrut să-l lovească. După ce a fost ținut în sediul Poliției Gura Humorului preț de câteva ceasuri, Petrică Scheuleac a fost eliberat, s-a dus acasă și și-a bătut crunt tatăl. Oamenii legii l-au reținut abia după ce a fost la un pas să-și omoare tatăl, trântindu-l cu capul de pereți.
Potrivit cercetărilor, pe data de 19 august 2023, în jurul orei 00:58, inculpatul l-a ameninţat pe tatăl său cu distrugerea locuinţei şi cu moartea.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj format dintr-un agent de poliţie planificat în seara respectivă pe evenimente şi un lucrător de jandarmerie.
În timpul intervenţiei la eveniment, agentul de poliţie a fost ameninţat cu moartea de către inculpat, care chiar a încercat să îl lovească, însă agentul de poliţie a prevăzut intenţia agresorului de a lovi, a ridicat mâna stângă şi s-a îndreptat spre autor după care cu mâna dreaptă a folosit sprayul din dotare.
Inculpatul a fost imobilizat şi introdus în autospeciala de poliţie pentru a fi condus la sediul poliţiei.
Atât pe parcursul folosirii mijloacelor din dotare pentru imobilizarea şi încătuşarea inculpatului cât şi în drum spre sediul poliţiei, acesta a continuat să îi adreseze ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea agentului de poliţie. Mai mult de atât, susnumitul a încercat, încătuşat fiind pe bancheta din spate, să îl lovescă cu piciorul pe agentul de poliţie care se afla la volan însă a intervenit la timp un martor care l-a ţinut şi a prevenit agresiunea.
“După ce a fost eliberat de lucrătorii de poliţie, inculpatul a revenit la locuinţa sa unde a dormit şi s-a trezit în jurul orei 06:00, cand a ieşit din casă şi a început să îl înjure şi să îl ameninţe din nou cu moartea pe tatăl său după care l-a lovit cu pumnii în zona capului, l-a prins de gât după care l-a trântit cu capul de peretele unei anexe, cauzându-i leziuni pentru care necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind prezentat la data de 21.08.2023 judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
SORIN NICA