Judecătorii nu au avut milă de de cei doi părinţii care şi-au omorât fetiţa în vârstă de doi ani şi 10 luni prin opărire intenţionată și i-a condamnat la pedepse de 22 și 20 de ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.
Potrivit sentinței de astăzi a Tribunalul Prahova, tatăl fetiței, Horia Mihai, a primit 22 de ani de închisoare pentru “omor calificat asupra unui membru de familie”, iar mama Maria Diana Mihai o pedeapsă de 20 de ani pentru comiterea aceleiaşi fapte. Bunica paternă a fetiței, Mihai Petruţa, a primit o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de “lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”.
Daria Ionela Mihai şi Roberta Cristina Mihai, copiii minori ai cuplului care sunt în grija DGASPC Călăraşi dinaintea arestării părinților, trebuie să primească 200.000 lei cu titlu de daune morale.
Soții ucigași au fost arestaţi preventiv anul trecut, pe data de 1 aprilie, la aproape doi ani de la momentul comiterii faptei, despre care rechizitoriul arată că s-a produs cu violență, ca urmare a unor arsuri grave pe care le-a suferit, iar părinţii acesteia nu au luat nicio măsură pentru a-i asigura îngrijirile medicale necesare.
În ziua morții fetiței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova s-a sesizat din oficiu și a început cercetările pentru comiterea infracţiunii de “ucidere din culpă”, dar după administrarea probelor s-a hotărât schimbarea încadrării juridice în “omor asupra unui membru de familie”, existând indicii temeinice că fapta s-a comis cu intenție contra vieții.
“În fapt, a rezultat că în seara de 26.10.2021, în jurul orei 22,00, aflându-se în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, victima M.A.P., în timpul băii de seară, a suferit arsuri cu apă fierbinte, de grad II-III, pe 54% din suprafaţa corporală, după care, în intervalul orar 22,00 – 05,00, nici inculpatul M.H., nici soţia acestuia M.M.D, deşi, în calitate de părinţi, aveau obligaţia legală de a acţiona în sensul asigurării accesului, de urgenţă, la îngrijiri medicale de specialitate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate, deşi copilul a dat semne vizibile de suferinţă. Decesul victimei a fost constatat de echipajul de la ambulanţă solicitat de martorul L.C., proprietarul imobilului, la data de 27.10.2021, ora 05,00”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
La autopsie s-a stabilit că moartea fetiței a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţă cardio-respiratorie acută, urmare a arsurilor, iar între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.
Bunica paternă a victimei se afla în casă în seara în care fetița a fost opărită, însă nici ea nu a luat nicio măsură pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.