Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților primește tot felul de mesaje on-line din partea localnicilor și nu numai, cărora le răspunde.
Un ieșean îi scrie, nemulțumit: “De câte ori ajung în Bucovina și doresc să mă închin la bisericile din vestitele mănăstiri sau chiar la majoritatea bisericilor de parohie, ele sunt închise pentru mine și vă rog să mă credeți că nu sunt singurul.
Sunt o persoană cu grad grav de handicap și sunt condiționat a mă deplasa cu scaunul cu rotile.
De ce majoritatea acestor obiective nu au rampe de acces, bisericile de ce nu se supun respectării acestei legi (448 din 2006, art. 21)?
Felicitări celor de la Catedrala Rădăuți, care au construit această rampă și la fel celor de la Mănăstirea Lainici”.
Răspunsul lui ÎPS Calinic conține și un dram de ironie: “Regretăm faptul că nu reușiți, de fiecare dată, să găsiți bisericile mănăstirilor din Bucovina deschise, mai ales pe timp de iarnă.
Din păcate, unele biserici mănăstirești nu au sistem de încălzire și personalului monahal puțin numeros îi este greu să reziste o zi întreagă în frig.
Cu scuzele de rigoare ce se cuvin, totuși nu am mai primit sesizări în acest sens până în prezent.
În cazul bisericilor de parohie, este foarte dificil ca acestea să fie menținute în permanență deschise, neexistând persoane angajate pentru o astfel de activitate.
La avizierul fiecărei biserici ar trebui să găsiți afișat programul slujbelor.
Cât despre rampele la care faceți referire, deși este de dorit să crească gradul de accesibilitate, în cazul bisericilor mai vechi orice intervenție trebuie avizată de Direcția Județeană pentru Cultură sau Comisia Monumentelor Istorice”.