Un autovehicul s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității sucevene Oniceni, din comuna Forăști.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.
Este vorba despre o autoutilitară răsturnată în afara părții carosabile, în curtea unui cetățean, și în care se aflau șase persoane.
Trei persoane au fost identificate în afara autovehiculului, iar celelalte trei erau încarcerate în autoutilitară.
Pompierii și medicii au lucrat concomitent pentru descarcerarea persoanelor și pentru acordarea primului ajutor de către echipajele medicale și paramedicale.