Un tânăr din municipiul Giurgiu și-a pierdut viața, ieri, în timp ce se plimba cu soția sa cu motocicleta pe DN 41, în apropierea localității Prundu. La un moment dat a căzut cu motorul, el a pierit în accident, iar soția a ajuns la spital în stare gravă cu un elicopter SMURD.
Bărbatul a pierdut controlul motorului şi a căzut cu acesta, impactul fiind extrem de violent. Motociclistul a intrat în stop cardiorespirator, iar echipajele de ambulanță de la SAJ şi SMURD au încercat să-l resusciteze zeci de minute, însă nu au reușit să îl salveze.
Soția lui a suferit multiple politraumatisme și după evaluarea medicală şi stabilizarea ei, s-a solicitat sprijinul elicopterului SMURD.
Femeia a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală, conștientă și stabilă.
“La data de 24 martie a.c., ora 16.05, polițiștii giurgiuveni au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe DN 41, între localitățile Prundu și Pietrele, județul Giurgiu a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui pasager, o femeie, de 31 de ani, din municipiul Giurgiu, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din nefericire, motociclistul a decedat. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.