Octav Drăgușanu, cel mai vechi liberal din municipiul Fălticeni și fost președinte al organizației locale, a părăsit partidul din care a făcut parte 32 de ani, dezamăgit de ceea ce se întâmplă în PNL la nivel central și, mai ales, de felul cum președintele interimar al organizației PNL Fălticeni, deputatul Bogdan Gheorghiu, se implică în activitatea locală. Adică mai deloc, cu 3 ședințe în 3 ani de zile, foarte rar pe la Fălticeni, încojurat de oameni care sunt vulnerabili prin funcțiile deținute în instituții publice și care îi servesc intereselor personale, și cu o prietenie la vedere cu primarul PSD Cătălin Coman.
Prima implicare a lui Octav Drăgușanu în viața publică a fost imediat după 1990 în organizația neguvernamentală Alianța Civică, înaintea ca aceasta să se transforme în partid (Partidul Alianța Civică – PAC n.r.), împreună cu doctorul Vasilache, care era președinte interimar. Alianța Civică încerca să dezvolte societatea civilă într-o Românie dominată de Ion Iliescu și foștii nomenclaturiști strânși în CFSN.
După alegerile din anul 1992 s-a înscris în Partidul Național Liberal și dacă alții au mai trecut prin PLD, PD sau PDL, el a rămas timp de 32 de ani doar în PNL. În perioada 1996-2000 a condus organizația locală și după eșecul înregistrat la alegerile din anul 2000 (la finalul CDR-ului, când țărăniștii aproape au dispărut de pe scena politic n.r.), a ales să demisioneze din funcția de președinte, asumându-și rezultatele slabe.
Nu a părăsit niciodată partidul și a preferat să aștepte atunci când șefii de la București sau cei locali au greșit. De această dată însă alianța PNL cu PSD, participarea la alegeri împreună cu social-democrații, greșelile guvernării și cedarea pur și simplu a municipiului Fălticeni celor de la PSD l-a determinat să facă pasul spre o zonă liberală în care nu există PSD.
„În PNL Fălticeni au rămas doar cei legați prin interese de partid, care sunt vulnerabili. Oameni care nu au construit o afacere în viața lor, nu au creat locuri de muncă, nu s-au zbătut să facă rost de bani pentru salarii, să plătească taxe și nu știu cum funcționează economia. Cine sunt liberalii de astăzi care vor candida? Directorii partidului, Codrin Bența, de la Colegiul Național Nicu Gane, și Sorin Ignat, directorul adjunct de la Colegiul Vasile Lovinescu, doamna Popa care este inspector școlar la IȘJ Suceava și o doamnă, Gabriela Holotă, care lucrează la Asistența Socială în Suceava, adusă peste noapte în partid de Bogdan Gheorghiu și pusă pe listă la nici o lună de la intrarea în PNL. Nu se poate construi o opoziție la Fălticeni cu oameni care își urmăresc doar interesul propriu. Dacă așa merg treburile, nu mai există șanse să își revină. Am plecat la Forța Dreptei ”, ne-a declarat Octav Drăgușanu.
Încerca să construiască o opoziție la actuala administrație care conduce prin frică
Octav Drăgușanu a analizat oferta politică și a decis să părăsească PNL pentru a înființa la Fălticeni organizația locală Forța Dreptei. A reușit să aducă alături de el 7 foști membri liberali pentru a încerca să clădească o alternativă de dreapta care să facă opoziție la actuala putere. Este un început bun și mulți dintre foștii colegi liberali sunt dispuși să îl ajute. Doar că unora le este teamă să se implice direct deoarece se simt intimidați de actuala conducere a orașului. Se tem că vor suferi repercusiuni. Este cunoscut faptul că în Fălticeni, pesediștii din jurul lui Cătălin Coman îi urmăresc până și pe cei care dau like-uri la postările împotriva edilului și îi contactează pentru a-i avertiza că nu e bine ce fac. Dacă primarul Coman îi jignește direct pe Facebook pe cei care îl critică, cum să nu capete curaj capetele seci din jurul lui?
„Principiile mele sunt de dreapta, am analizat oferta partidelor de dreapta și am decis să merg mai departe cu Forța Dreptei. Pregătim o opoziție în Fălticeni, PNL nu mai reprezintă niciun fel de opoziție, iar ce fac cei de la București, fac doar pentru ei. La fel și Bogdan Gheorghiu la Fălticeni”, ne-a mai spus consilierul local Drăgușanu.
El nu intenționează să candideze la funcția de primar, cu toate că i s-a propus să fie candidatul Alianței Dreapta Unită, și crede că rolul lui în politică este acela de a-i ajuta pe cei tineri să intre în politică și să ofere un suflu nou.
SERGIU JIPA