Tribunalul Suceava a dat astăzi sentința în primă instanță în cazul șefei Secției Oncologie a Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Anca Ababneh Dumitrovici: 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată de medicul inculpat și de procurori în termen de 10 zile.
Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună, iar avocații săi au susținut în fața judecătorilor că nu a putut să refuze banii și cadourile primite de la bolnavi pentru ca aceștia să nu creadă că nu mai au nicio șansă de viață.
Pe lângă condamnarea de 2 ani și 6 luni închisoare, judecătorii i-au interzis Ancăi Ababneh Dumitrovici să mai profeseze ca medic în sistemul public timp de 5 ani, însă va putea lucra în sistemul privat de sănătate.
Procesul s-a judecat doar în baza probelor administrate de procurori în timpul anchetei, pe care medicul și le-a însușit în totalitate și nici în camera preliminară, medicul nu a ridicat nicio excepție.
Șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reținută în ianuarie anul trecut de către procurori, arestată preventiv, ulterior plasată în arest la domiciliu, fiind acuzată că în decurs de o lună a primit mită de la mai mulți pacienți.
Reamintim faptul că pe data de 19 ianuarie 2023, echipe coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul secției de oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și au efectuat percheziţii în incinta acestei secții, precum și la domiciliul Ancăi Ababneh Dumitrovici.
Doctorița a fost arestată preventiv și, ulterior, plasată în arest la domiciliu.
SERGIU JIPA