La Fălticeni la începutul secolului al XX-lea a existat un Muzeu de Istorie si Etnografie înființat în anul 1914 de profesorul Vasile Ciurea, avocatul Artur Gorovei și Gheorghe Vârnav și care însuma peste 7.000 de exponate și 4.000 de documente, primind personalitate morală și juridică cu statut aprobat de Consiliul de Miniștri la 10 august 1918. În anul 1931 a fost numit Societatea Muzeului Fălticenilor și desființat abuziv în anul 1968, întreaga muncă de o viață a fondatorilor fiind risipită prin diverse depozite ale orașului.
Acum, la 110 de la înființarea Muzeului Fălticenilor se impune găsirea unei clădiri în care să fie aduse „acasă” exponatele care se mai pot recupera, la care să se adauge și altele noi aflate la colecționari. Astăzi s-a inaugurat cu fast un nou muzeu de istorie, dar acesta este doar o improvizație de muzeu, exponatele afându-se în doar două camere din cuprinsul Bibliotecii orășenești. Înființarea Muzeului de Istorie și Etnografie ar împlini și visul de o viață a regretatului învățător Gheorghe Popa de Școala Gimnazială „Al. Ioan Cuza” care a încercat să înființeze, cu posibilitățile avute la dispoziție, mici muzee prin diverite locații(Biserica Voievodală Rădășeni, Reședința personală a familiei Popa, Școala Gimnazială Al. Ioan Cuza, Clubul Școlarilor din Fălticeni).
Înființarea unui Muzeu de Istorie și Etnografie ar fructifica nu doar fondul documentar existent, dar și mărturiile istorice ale municipiului Fălticeni. La acestea de adaugă exponatele etnografice ale urbei demonstrând viața și activitatea locuitorilor de-a lungul timpului.
Imaginea dezolantă pare a avea legătură cu terenul cu valoare mare, probabil o investiție imobiliară profitabilă conturându-se la orizont.
După ce, în perioada comunistă, a adăpostit succesiv maternitatea, o grădiniță și sediul SANEPID, clădirea a ajuns un monument al nesimțirii aleșilor locali: cărămizile cad din pereți, crăpăturile se adâncesc, acoperișul este distrus, o parte a ușilor și ferestrelor sunt mai mult de formă, iar interioarele rămân insalubre.
Practic, istoria e aruncată la gunoi iar destinul tragic al proprietarului acestei case, dr. Gabriel Tatos lasă o moștenire nefastă pentru comunitatea locală dar și o oportunitate de a face ceva bun și necesar cu această clădire.
