În perioada 29 mai – 1 iunie a.c., la Suceava are loc Forumul Belgia – România „Acțiuni locale reziliente pentru o Europă durabilă a cetățenilor. Provocări și punți de legătură”, organizat la inițiativa Asociației ADR – Vlaanderen (Acțiunea Satelor Românești – Flandra), cu participarea ambasadorului Belgiei în România, John Cornet D’Elzius.
Evenimentul își propune să adune reprezentanți ai structurilor implicate în problematica migrației, atât de la nivel local, cât și de la nivel central din România, cu omologi din Belgia, pentru dezbaterea subiectelor comune de interes, fiind găzduit de Consiliul Județean Suceava și de Universitatea Ștefan cel Mare.
În secțiunea plenară a Forumului, de astăzi, au luat cuvântul prorector Gabriela Prelipcean, Patrick Van den Nieuwenhof din partea ADR – Vlaanderen, prof. univ. dr. Monica Roman și Sebastian Bruque.
Mesajele și dezbaterile din cadrul secțiunii plenare au fost completate de posibilitatea vizitării standurilor organizațiilor invitate din Belgia și România, care derulează activități legate de tematica evenimentului.
În cadrul Forumului va avea loc și Conferința COSD – Challenges and Opportunities for a Sustainable Development, organizată de Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri.
După deschiderea în plen, participanții vor lua parte la paneluri de prezentări și dezbateri.
BEATRICE OȘEAN