Ieri, 30 mai 2024, în jurul orei 13.00, militarii Detașamentului de pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență Volovăț, Horodnic de Sus, Milișăuți și Frătăuții Noi, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit în localitatea Volovăț.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la anexe gospodărești, precum și la acoperișul casei de locuit dintr-o gospodărie, iar din cauza vântului puternic și a materialelor combustibile (majoritare din lemn) care ardeau violent, flăcările s-au propagat și la a doua gospodărie. Și aici, ardeau anexele gospodărești și acoperișul bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la construcțiile din apropiere.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei minore, în vârstă de 15 ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, adolescenta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
La prima gospodărie, au ars construcțiile anexe, cu bunurile din interior, și acoperișul casei de locuit, pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați. A fost afectat un autoturism și s-au degradat pereții, tavanele casei de locuit și bunuri materiale. De asemenea, în incendiu au pierit două bovine. Aici, a fost salvat parterul casei de locuit.
La gospodăria învecinată, au ars anexele gospodărești și acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 400 de metri pătrați. Au mai ars circa 60 de metri cubi lemn de foc, patru drujbe, două generatoare două mașini de tuns iarba și altele. Pompierii au salvat casa proprietarului și o locuință învecinată.
Incendiul a izbucnit din zona adăpostului de animale, iar cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor (electric) defect. Incendiul a fost lichidat în totalitate la ora 21:30.