Consiliul Judeţean Iaşi a recepţionat lucrările de pe ultimul lot al axei rutiere strategice Iaşi – Suceava, finalizând cel mai amplu proiect de infrastructură rutieră din judeţ.
Proiectul finanțat din fonduri europene și județene a fost inițiat în urmă cu 10 ani, dar s-a derulat greoi, la fel ca majoritatea investițiilor inițiate de Guverne PSD și PNL.
Pe teritoriul județului Suceava, axa strategică Suceava-Dolhasca este mult întârziată, abia fiind finalizată turnarea primului strat de asfalt pe traseu.
Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, dă mereu vina pe un litigiu comercial care a prelungit perioada de execuție, dar evită să aducă amănunte.
Este vorba despre litigiul determinat de plângerile formulate de SC Autotehnorom SRL, care au dus, în 2022, inclusiv la reținerea subalternului lui Flutur, vicepreședintele CJ Suceava Cristinel Crețu, cercetat pentru luare de mită și trafic de influență.
DAN PASCARU