Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițerii BCCO au reținut, vineri, 27 iunie 2024, un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că în perioada martie -iunie 2024, acesta a deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori, inclusiv minori, de pe raza județului Suceava.
La percheziții s-au ridicat 4 kg de cannabis, recipiente și saci cu peste 10 kilograme de fragmente vegetale și 1.000 de plante de cannabis
În urma percheziției efectuate în locuința acestuia au fost identificate și ridicate peste 4 kilograme canabis, mai multe pungi, saci și recipiente conținând peste 10 kilograme de fragmente vegetale, mai multe punguțe conținând semințe, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, de pe terenul agricol situat în spatele locuinței au fost ridicate peste 1.000 plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare (cu dimensiuni între 20 și 150 centimetri). Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Suceava.
“Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din IPJ Suceava și al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava. Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și Serviciul Poliției de Frontieră Rădăuți din cadrul IGPF. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții DIICOT.