La Spitalul Clinic Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava a început montarea sistemelor alternative de producere a energiei electrice prin utilizarea surselor regenerabile de energie, în cadrul proiectului de renovare energetică cu fonduri europene.
Lucrările includ amenajarea unei copertine pe structură metalică, în curtea spitalului, având rolul principal de suport pentru montarea a 240 de panouri fotovoltaice de 445 W fiecare.
De asemenea, va fi realizată o platformă exterioară din beton armat pentru amplasarea a două stații de încărcare electrică și a echipamentelor anexe necesare.
Structura metalică va avea o dublă funcționalitate: pe lângă rolul de copertină, va servi și ca suport pentru panourile solare care vor genera energie electrică.
BEATRICE OȘEAN