Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan (PSD), deplânge soarta locuitorilor orașului Solca, rămași fără apă potabilă la robinete.
Ieri, însoțit de primarul Cornel Țehaniuc (tot PSD) și de reprezentanți ai ISU și SGA, deputatul-copil a “dat o tură” pe la Lacul Solcuța, colmatat din cauza dezinteresului autorităților locale, județene și naționale.
După vizita “de lucru”, Șoldan a emis un comunicat politruc, din care spicuim: “Până la urmă, am găsit soluții, chiar și provizorii, pentru a asigura apă menajeră locuitorilor orașului Solca pentru acest sfârșit de săptămână și pentru săptămâna viitoare.
Colmatarea acumulării Solca, cauzată nu doar de scăderea bruscă a nivelului și de secetă, ci și de lipsa de investiții de peste 20 de ani (din ce motive nu au fost realizate investiții și cine se face vinovat? – n.r.), în ciuda semnalelor de alarmă trase de autoritățile locale, a dus la această situație inadmisibilă.
Soluția a constat în umplerea unuia dintre bazinele de acumulare din Solca (de 380 mc.) cu apă adusă cu mașini de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ale mai multor Servicii voluntare pentru situații de urgență.
De mâine dimineață (sâmbătă 20 iulie – n.r.), oamenii din Solca vor avea apă la robinete, apa nu este potabilă, dar asigurăm necesarul pentru scopuri menajere și gospodărești.
Autospecialele de pompieri vor aduce apă și mâine în bazinul de la Solca, pentru a asigura necesarul de apă și în cursul zilei de duminică (21 iulie – n.r.) pentru populația orașului.
Această soluție de avarie va continua și săptămâna viitoare, dacă nu vom găsi un alt mod de rezolvare a problemei.
De luni (22 iulie – n.r.), vor începe lucrări provizorii de decolmatare, vestea bună fiind că, în această după-amiază, cantitatea de apă din lacul de suprafață era în creștere.
Am discutat cu directorul Administrației Naționale a Apelor Române, Sorin Lucaci, stabilind ca în zilele următoare să facem toate demersurile (către cine? – n.r.) pentru a demara și investiția de 13 milioane de lei pentru lucrările de decolmatare a sursei de suprafață Lac Solcuța și rezolvarea o dată pentru totdeauna a problemei apei potabile de la Solca (de ce nu a fost rezolvată atâtea decenii această problemă? – n.r.)”.
Rămâne de văzut când va începe decolmatarea Lacului Solcuța și, mai ales, când se va încheia…
DAN PASCARU
Soldanel, coada de catel! impreuna cu Stan zis Bostan, nu ati dus apa la FORASTI , fireati ai dracului de NESIMTITI ! Unde primarul Babastierelor a distrus sursa de apa cu balastierele care au primit acte iresponsabile de la SGA SUCEAVA, A.B.A.SIRET – BACAU, si IRESPONSABILII de la APM SUCEAVA !