Un autoturism s-a răsturnat, astăzi, în afara părții carosabile între localitățile sucevene Ilișești și Păltinoasa.
La fața locului au fost identificate două persoane, una dintre acestea fiindcă transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Reamintim faptul că ieri, într-o zonă apropiată, s-a răsturnat autoutilitara unei firme de curierat în care se aflau două persoane, ambele transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.