Luni, 12 august 2024, în jurul orei 22.00, Ioana Pavăl, în vârstă de 18 ani, a fost găsită moară în apartamentul în care locuia, din orașul sucevean Broșteni. Ea și-ar fi sunat sora și a anunțat-o că își va pune capăt zilelor deoarece nu mai are pentru ce trăi. Când sora fetei și un polițist au ajuns la apartament era deja prea târziu și nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea tinerei. Medici au încercat resuscitarea timp de 40 de minute fără succes. Localnicii din Broșteni spun că Ioana Pavăl a avut o relație de 2 doi ani cu șeful Poliției Orașului Broșteni, inspectorul principal Vasile-Dragoș Ursu, încă de când fata avea 16 ani, și că acesta ar fi maltratat-o și umilit-o în moduri greu de descris.
În mediul on-line a fost lansată o petiție prin care cer să se facă dreptate în cazul morții tinerei de 18 ani:
„Avem mai multe informații cum că toată tragedia din noaptea de 12.08 care a avut-o drept victimă pe Ioana Pavăl,a fost mușamalizată.
1. Ioana a sunat la 112 înainte să facă gestul necugetat,iar la fața locului s-a prezentat sora ei însoțită de comisarul care i-a făcut viața un calvar. De ce el? Având în vedere altercațiile și despartirea celor doi,cu siguranță Ioana ar fi sunat la secție ci nu pe el.
2. Telefonul Ioanei a fost luat la secția din Brosteni, acolo unde lucrează comisarul.
3. Nu s-a solicitat criminalistica ,lucru care este inacceptabil, sinuciderea poate fi mascată, mai ales că este implicat un om cu “grade”.
4. Ioana a transmis prietenilor modul brutal care îl folosea cu ea. “Ieri a turbat, după ce m-a caftit s-a dus la lucru”
Să fie oare gestul Ioanei doar o mascare a adevărul? Ce avea Ioana important în telefon și de ce a trebuit să ajungă la poliție?
Hai să ne unim, să răzbunăm fiecare om care a suferit din cauza oamenilor cu “pile” haideți să găsim adevărul și să îi facem dreptate Ioanei,ca sufletul ei să fie liniștit!”.
Șeful Poliției Broșteni a fost eliberat din funcție
Reprezentanții IJP Suceava au transmis că, începând de astăzi, 14 august 2024, șeful Poliției Orașului Broșteni, inspectorul principal Vasile-Dragoș Ursu, a fost eliberat din funcția de conducere, urmând să își desfășoare activitatea pe o funcție de execuție, din cadrul unei secții rurale de poliție, arondată Poliției Municipiului Suceava.
Măsura a fost dispusă “în virtutea respectării principiilor deontologiei profesionale și pentru asigurarea cadrului legal optim, în vederea desfășurării cercetărilor în dosarul penal vizând o faptă de ucidere din culpă”.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – IPJ Suceava desfășoară activități de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanțelor decesului tinerei de 18 ani, din orașul Broșteni.
“În seara de 12.08.2024, în jurul orei 22:00 o tânără a fost identificată decedată, în apartamentul în care locuia, pe raza orașului Broșteni, prezentând urmele unui act suicidal.
În cauză a fost efectuată și necropsia cadavrului, fără a fi evidențiate urme ale vreunei infracțiuni intenționate.
De asemenea, având în vedere apariția în spațiul public a unor date, privind o presupusă relație anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unității a dispus în regim de urgență și verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenței unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al polițistului sau alte aspecte de interes în cauză”, au mai transmis reprezentanții IPJ Suceava.