Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată de către un bărbat din comuna Mălini cu privire la faptul că, începând cu luna iulie 2024, a fost înșelat de o persoană necunoscută cu privire la o investiție către rețeaua de gaze naturale.
Persoana vătămată le-a povestit oamenilor legii că pe data de 16 iulie 2024, a accesat un anunț văzut pe o rețea de socializare prin care se oferea oportunitatea investirii într-o rețea de gaze și ulterior a fost contactată telefonic de către o persoană de sex masculin care s-a recomandat a fi din partea societății. După ce au discutat diferite detatii referitoare la investiție, a primit de la același număr de telefon, prin intermediul unei aplicații informatice două link-uri. Prin intermediul primului link a introdus datele cardului pentru a depune suma de 2.500 lei, reprezentând investiția inițială în acțiuni, iar prin cel de-al doilea link a instalat o aplicație care dădea acces la utilizarea unor conturi bancare ale titularului.
După ce a transferat suma de 2.500 lei, persoana vătămată nu a mai fost contactat de nicio persoana în legătură cu investiția.
Ulterior, cu ocazia deplasării la sucursala unei unități bancare, persoana vătămată a aflat faptul că din contul său a fost transferată, către diferite persoane, în diferite sume, suma totală de 215.079 lei, conform extrasului de cont.
Polițiștii au întocmit un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de ”înșelăciune”, „acces ilegal la un sistem informatic” și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”.