PNL Suceava a organizat o nouă acțiune electorală de atragere a tinerilor (denumită “Tinerii unesc cele două maluri ale Prutului în Europa”), în vederea alegerilor parlamentare și prezidențiale de la finalul anului.
În mica curte a Organizației Județene au fost amplasate o scenă și scaune, iar politrucii locali au “amețit” auditoriul cu clișee expirate.
Șeful PNL Suceava, Gheorghe Flutur (64 de ani), recent învins de către deputatul-copil Gheorghe Șoldan (PSD) la Consiliul Județean, a ținut să-și arate valoarea politrucă: “Eu sunt de 23 de ani președintele Organizației Județene PNL, mulți dintre voi nu erați născuți, cam de mult, așa, cum ar zice unii, asta e…”, stârnind zâmbete greu reținute în rândul tinerilor.
Flutur a recunoscut, cu jumătate de gură, insuccesul de la alegerile locale din 9 iunie: “Ultimele alegeri sunt de discutat… noi ne găsim energia să rămânem în continuare partidul-fanion aici, la Suceava.
Eu am candidat cu un tânăr (Șoldan – n.r.), ăsta a fost deznodământul, Suceava a ales altceva, nu-i capătul lumii…”, dar, evident, nu și-a găsit nicio vină.