Clubul de handbal CSU Suceava a emis un comunicat referitor la incidentul de la finalul partidei cu Steaua București, din prima etapă a Ligii Naționale.
Cu 19 de secunde înainte de final, la un contraatac al oaspeților, un suporter a împins în teren un panou de reclamă, accidentând un jucător de la Steaua.
CSU Suceava a comunicat, azi, că “în minutul 59.41, la scorul de 37-36 pentru CSU Suceava şi posesie pentru echipa noastră, am fost sancţionaţi cu joc pasiv, fapt care a generat reacţia nervoasă a unui spectator, care a lovit cu piciorul un panou publicitar, răsturnându-l.
Insistăm pe acest moment, răsturnarea panoului n-a fost îndreptată împotriva vreunei persoane şi n-a avut ca scop influenţarea jocului şi, în niciun caz, periclitarea integrităţii şi sănătăţii vreunui jucător.
Altfel spus, se putea la fel de bine ca un jucător al echipei noastre, în repliere, să se împiedice.
Gestul reprobabil al spectatorului respectiv, pe care-l condamnăm, a fost unul spontan, care ține de comportamentul personal și care nu putea fi anticipat.
Forțele de ordine și-au intrat imediat în atribuții și au oprit escaladarea conflictului, având în vedere reacția echipei oaspete de a lovi cu mingea, de a brusca și a cere socoteală unui suporter al echipei gazdă.
Acest moment reflectă calitatea publicului de la Suceava, având în vedere că niciun suporter nu s-a mişcat de pe propriul scaun, delimitându-se de suporterul nervos şi, mai ales, de gestul său reprobabil.
Precizăm că spectatorul respectiv a fost rapid identificat, legitimat și apoi i s-a aplicat cea mai gravă sancţiune prevăzută de Legea 4/2008, anume sancţiunea amenzii în cuantum de 250 lei şi sancţiunea complementară a interzicerii de a participa la jocurile echipei noastre de handbal pe o perioadă de un an de zile.
Menţionăm că de-a lungul celor 22 ani de participare a echipei noastre în competiţii naţionale şi internaţionale nu au existat niciun fel de incidente similare, chiar dacă sala LPS Suceava nu dispune de cele mai bune facilităţi pentru organizarea de competiţii de nivel înalt”.