E bătaie mare la PSD pentru a prinde un loc pe lista la alegerile parlamentare. Senatorul traseist sucevean George Mîndruță (trecut de la USR la PSD) are mare “grijă” de electorat, înaintea alegerilor pentru un nou mandat: atrage atenția în legătură cu fenomenul “shrinkflation” – o tactică economică prin care producătorii reduc cantitatea unui produs, dar mențin același preț, astfel încât consumatorii plătesc mai mult pe unitate de produs, fără să observe o creștere directă a prețului.
Fără să dea exemple clare, pentru a nu supăra marile companii, Mîndruță spune că această practică “reprezintă o formă subtilă de scumpire și afectează în mod negativ puterea de cumpărare a consumatorilor, aceștia primind mai puțin pentru aceeași sumă de bani.
Guvernul condus de PSD (și aliat cu PNL – n.r.) continuă să adopte măsuri menite să protejeze puterea de cumpărare a cetățenilor și să combată practicile speculative legate de prețurile produselor alimentare, de larg consum și de strictă necesitate.
Una dintre aceste măsuri prevede obligarea agenților economici de a afișa clar pe ambalaj atunci când reduc cantitatea unui produs fără a modifica prețul, pentru a împiedica încercările de a induce consumatorii în eroare.
Această inițiativă este o propunere 100% PSD (și nu PNL – n.r.), lansată după ce s-a observat că mulți comercianți (câteva exemple? – n.r.) mențineau aparent prețurile, dar diminuau cantitățile produselor, fapt ce reprezenta o scumpire indirectă fără informarea corectă a consumatorului.
În acest sens, statele membre ale UE sunt obligate să obțină avizul Comisiei Europene pentru a asigura respectarea concurenței pe piața unică.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va emite luni (probabil 9 septembrie – n.r.) un ordin pentru implementarea acestei măsuri în România.
Ordinul va obliga producătorii care reduc gramajul, dar mențin prețul, să semnaleze acest lucru vizibil pe ambalaj și va impune sancțiuni severe (care sunt cuantumurile? – n.r.) celor care nu respectă această cerință”.
Încă un bla-bla-bla politruc…