Întrecerea din PSD pentru glorificarea șefului suprem Marcel Ciolacu se vede și la nivelul organizației județene Suceava, unde parlamentarii stau cuminți și își așteaptă rândul la pupat condurii.
Ieri, după marele eșec al României care a primit domeniul “Oameni, Competențe și Pregătire” pentru Roxana Mînzatu în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen – un portofoliu inventat, lipsit de importanță, care arată capacitatea redusă (spre zero) de negociere a lui Ciolacu-, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a fost primul care a ținut să îi ridice ode candidatului PSD la prezidențiale, doar-doar o reuși să mascheze eșecul.
Textul comunicatului de presă este greu de citit, dar mai ales de întrecut în slugărnicie și ipocrizie politică.
“Felicitări premierului Marcel Ciolacu și echipei sale pentru o negociere de mare succes. (una dintre multele din ultima perioadă)
Ca urmare a negocierilor purtate de premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles, România a obținut un portofoliu extrem de important în noua Comisie Europeană, astfel Roxana Mînzatu va fi președintele Comisiei pentru Oameni, Competențe și Pregătire (People, Skills and Preparedness). Va fi responsabilă de aptitudini, educație și calitatea locurilor de muncă și drepturi sociale având în plus și o poziție de Vicepreședinte executiv al CE.
Comisia Europeană va avea în noua sa componență șase posturi de vicepreședinți executivi, iar unul iată că revine României.
Această nominalizare e o dovadă că Partidul Social Democrat știe să guverneze, că are oameni pregătiți pentru poziții importante internaționale și că de fiecare data e decis să apere interesele României în exterior!”, a transmis senatorul Stan.
După aceste cuvinte evocatoare, șeful PSD Suceava a trântit o listă de realizări mărețe înfăptuite de cârmaciul Ciolacu și cu greu te poți abține să nu râzi.
Astăzi, după ce comunicatul șefului ei și-a pierdut din tărie, deputata PSD Mirela Adomnicăi, apropiată colaboratoare a șefului Stan, s-a pus pe scris și ne-a împărtășit convingerea ei despre puterea de negociere a României la Bruxelles, adăugând portofoliului Roxanei Mînzatu cuvinte noi și neadevărate ca să sune mai bine realizarea înțeleptei conduceri PSD care a făcut și a dres:
“România a obținut, pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, o poziție de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, prin numirea doamnei Roxana Mînzatu în această funcţie.
Ea va coordona unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și Drepturi Sociale, Demografie (în realitate domeniul Roxanei Mînzatu se numește “Oameni, Competențe și Pregătire”, vezi foto jos Comisia Europeană n.r.), gestionând astfel aproximativ 20% din bugetul Uniunii Europene, adică peste 235 de miliarde de euro.
Doamna Mînzatu va avea un rol cheie în gestionarea politicilor sociale, a măsurilor de sprijin pentru copii, tineri și persoanele vulnerabile, contribuind astfel la dezvoltarea și bunăstarea cetățenilor europeni.
De asemenea, România este acum reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii Europene și prin alte poziții de influență, şi-i amintim aici pe domnii Victor Negrescu – vicepreședinte al Parlamentului European şi Dragoș Benea -președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională.
Aceste numiri importante subliniază capacitatea de negociere a României la Bruxelles și demontează criticile unor politicieni de dreapta care au denigrat țara noastră în forurile internaționale. Este un moment de mândrie națională, iar succesul echipei românești demonstrează importanța unei abordări constructive și unitare la nivel european, în contextul în care aceste poziții reflectă o creștere importantă a influenței României în cadrul instituțiilor europene”.
Se vede din aceste texte că PSD Suceava a trimis în Parlamentul României cosmeticieni, nu demnitari, și rolul lor este nu să rezolve problemele județului, ci să fardeze crăpăturile din obrajii groși ai șefilor de la București.
Evident, cheful de muncă al social-democraților suceveni este amplificat de faptul că acum se stabilesc listele pentru Senat și Camera Deputaților și un pic de treabă în presă nu strică.
Da , da pe Dragoș Benea -președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională, lumea isi aduce aminte de el cand trupele speciale ale brigazii VLAD TEPES, din Bucuresti, au sarit gardul vilei construite ilegal in zona Calea Moldovei si l-au saltat si dus la DNA BUCURESTI ! pentru cercetari de coruptie !!! Asa parlamentar numai in Romania gasesti ! Omul lui Sechelariu, primarul puscarias de BACAU al carui consilier era fosta jigodie POPESCU VIOREL, ofiter de protectie la I.P.J. BACAU, care la contactat pe OVIDIU VANTU ca informator !!!!!!