Miercuri 16.10.2013, la ora 19.00, Constantin I., de 54 ani, din orașul Liteni, a sesizat poliției, prin sistemul național 112, că a surprins un consătean în timp ce încerca să-i sustragă mai multe bunuri dintr-o anexă.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că, în jurul orei 18.45, Vasile H. de 54 ani, din localitate, în stare avansată de ebrietate, a pătruns prin efracție în atelierul de tâmplărie din curtea reclamantului, care l-a surprins în anexă.
După ce hoțul a abandonat sculele de tâmplărie și a încercat să fugă din atelier, Constantin I. l-a surprins iarăși pe făptaș, numai că de această dată cu un leaț din lemn pe care l-a folosit pentru a-l lovit de mai multe ori peste corp.
Vasile H. a fost găsit întins, în fața atelierului, acuzând dureri abdominale, fapt pentru care a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu: „traumatism prin agresiune, contuzie abdominală, contuzie antebraț stâng”.
În cauză se efectuează cercetări faţă de H.Vasile pentru comiterii tentativei la infracțiunea de furt, iar față de I.Constantin pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net