În cadrul proiectului «Caravana cu medici”, 125 de copii din Pătrăuți au beneficiat, în mod gratuit, de un examen clinic amănunțit, consultații de specialitate (gastroenterologie-pediatrică, ORL, oftalmologie, stomatologie), investigații imagistice și analize sanguine și urinare.
Părinții acestora au primit sfaturi despre ce pot face pentru ca micuții să se dezvolte armonios și au putut adresa medicilor voluntari întrebări legate de starea de sănătate a copiilor lor.
Consultațiile s-au desfășurat la Școala Gimnazială “Constantin Morariu” Pătrăuți, prin contribuția medicilor voluntari care au format echipă cu studenți ai Facultății de Medicină și au efectuat consultații gratuite pentru cei mici.
În situațiile în care s-a considerat necesar, medicii au recomandat efectuarea unui set analize sanguine sau urinare, care au fost prelucrate cu ajutorul analizoarelor achiziționate prin proiectul înscris în cadrul Raiffeisen Comunități.
Părinții au putut să adreseze medicilor prezenți întrebări despre alimentația, vaccinarea și dezvoltarea celor mici.
Caravana din Pătrăuți a fost finanțată prin programul Raiffeisen Comunități, Acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate al Raiffeisen Bank Romania, prin intermediul Asociației pentru Relații Comunitare.
Este a 10-a ediție din anul 2024 din regiunea Moldovei și a 64-a de la înființarea filialei.