Consilierul local liberal de Suceava Lucian Harșovschi (fost viceprimar) a transmis, azi, după ședința legislativului, o serie de considerente populiste după predarea ștafetei.
“Sunt lupte pe care le câștigi și sunt lupte din care înveți.
Am învățat că viața merge înainte indiferent de obstacolele pe care le întâmpinăm.
Am căzut, ne-am ridicat, ne-am scuturat și mergem mai departe, mai puternici și mai buni.
Și nu doar că am învățat, am și câștigat încrederea a peste 11.000 de suceveni, iar acest lucru mă onorează și mă responsabilizează în continuare.
Nu am fost majoritatea, dar am fost mulți, încă suntem mulți și contăm în continuare”, a fost, pe scurt, mesajul lui Harșovschi.