PSD și PNL continuă să-și fure primarii, ademenindu-i cu tot felul de proiecte pe bani publici, așa cum fac de 3 decenii.
Cel mai recent caz este cel al lui Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, care revine la PSD după ce a stat 4 ani în PNL. Revine cu vorba, dar nu și cu fapta, pentru că ar putea să-și piardă mandatul de primar dacă trece la alt partid cu acte în regulă.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan (PSD), i-a mulțumit traseistului “că a revenit acasă în familia social democrată, după 4 ani.
Eu vă mulțumesc din suflet și vă urez ca în acest mandat să faceți mai mult decât ați făcut în celelalte două”.
În schimb, subalternii șefului PNL Suceava, Gheorghe Flutur, au transmis că ”pesediștii ies agresiv, anunțând că unii dintre primarii noștri, pe care i-au „călcat” mult în ultimele luni, au trecut la ei.
Din nou, echipa socialistă atentează la sfidarea legii, neînțelegând că nu trece nimeni nicăieri”.
Rămâne de văzut dacă, peste 4 ani, Dziminschi nu va trece din nou la liberali…