Președintele organizației municipale PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a lansat acuzații dure la adresa conducerii PSD în cadrul unei conferințe de presă.
“Noi, Partidul Național Liberal, vrem să facem diferența prin mobilizare și, în special, organizare. Așa cum doar noi știm să o facem și o facem de ceva timp. Suntem obligați aproape să ne batem cu adversarii noștri politici, să-i facem să înțeleagă pe cetățeni că suntem într-o fentă politică în care cuplul pesedist și aurist Ciolacu – Simion pun la cale o șmecherie politică, devoalată, de altfel, de către vârfurile lor de avangardă politică. Noi suntem pregătiți, așa cum am făcut-o de mulți ani și cum am arătat, i-am bătut pe candidații PSD de vreo patru ori și suntem pregătiți să îi batem și a cincea oară”, a declarat deputatul Balan.
El a spus că liberalii i-au adus pe social-democrați la guvernare “așa ciumați cum erați, am fost de bună credință, am avut încredere în voi. A fost greșeala noastră, ne-a fost milă de voi, dar nu suntem proști să mai avem încredere în voi.”
“Nu v-am cunoscut suficient, dar acum v-am cunoscut cu vârf și îndesat. Ciuma Roșie nu se vindecă, în toată această perioadă cât ați fost la guvernare ați fost doar ciumați asimptomatici. Ciumați ați fost, ciumați ați rămas și rămâneți nefrecventabili, mă refer la conducerea PSD. Niciodată nu poți face casă bună cu PSD”, a mai spus Ioan Balan.
SERGIU JIPA
Domnul JIPA, poate ne ajutati, ca din partea M.A.I. – I.P.J. SUCEAVA nici o speranta ! primarul infractor de VATRA MOLDOVITA, in maxim 40 de zile a incalcat prin societatea sotiei sale Legea Apelor nr.107/1996, fiind sanctionat atat de SGA SUCEAVA cat si de Garda Nationala de Mediu – comisariatul judetean SUCEAVA. Ca sa se razbune pe cetatenii care luat pozitie pentru respectarea Legii acest primar vagabond, beat fiind conduce autoturismul sau cu nr. SV 19 PVM noaptea pe ulitele satului si claxoneaza strident, trezind localinicii creand panica cetatenilor! Injura cetaenii aruncandu -le vorbe de ocara ! Oare nu se trezeste Militia de la Suceava ??? Cum oare de iau dat drumul de la judecata procurorii acestui pericol public !
Hai sictir, voi i-ați facut mari și acum în goana după voturi faceți pe mironosița. Urmând ca după alegeri sa o puneți de o noua guvernare cu ciuma roșie. Să vă f-t, v-ați c—t pe votul nostru, voi și idiotul de la Cotroceni.