Până la ora 10.00, la primul tur al alegerilor prezidențiale, au votat 24.412 suceveni pe listele permanente, 3.595 pe cele suplimentare și 11 cu urna mobilă.
Prezență la vot: 4,7%.
În județul Suceava sunt deschise 561 de secții de votare.
Alegătorii pot să voteze până la ora 21,00, când se vor închide urnele. Cei care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mult la ora 23,59.
În cazul în care alegătorul se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, el poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii; în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, poate vota prin intermediul urnei speciale.
Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei de votare din ţară, pe durata votării, până la o distanţă de 500 metri.
Potrivit Biroului Electoral Central, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.