După ce președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan (PSD), i-a acuzat pe liberali că blochează dezvoltarea județului, liberalii i-au dat replica prin consilierul județean Vasile Tofan care a spus că PSD ar fi intenționat să-i numească pe cei 2 vicepreședinți “la fel ca Ordonanța 13, după ce s-a întunecat”.
“În urma ședinței de astăzi a Consiliului Județean Suceava, liderul consilierilor PNL Suceava, Vasile Tofan, dorește să aducă lămuriri asupra deciziei de a boicota această întrunire:
Nu ne-am prezentat la ședință pentru că cei de la PSD au pus șmecherește pe ordinea de zi, suplimentar, alegerea vicepreședinților. Au pus-o după ce s-a întunecat, ca Ordonanța 13, crezând că noi o să venim și o să ne fie rușine să nu votăm.
Alegerea vicepreședinților este un subiect de o importanță majoră, care nu se pune pe liste suplimentare, la și altele. PSD a încercat să impună ambii vicepreședinți de la PSD și chiar a contactat consilieri liberali pentru a-i convinge să voteze. Au vrut să pună amândoi vicepreședinții de la PSD cu mâna altuia.
Noi nu am condiționat formarea unei majorități PSD-PNL de primirea unei funcții de vicepreședinte. Dacă PSD vrea să facă majoritatea cu PNL, să spună și să se așeze la masa dialogului, iar dacă vrea să facă cu AUR, atunci să facă cu AUR.
În ceea ce privește proiectele de dezvoltare a județului, nu blocăm nimic. Votăm cu două mâini, dar nu cu șmecherie. Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava ar trebui să fie aleși după încheierea perioadei electorale, așa cum a fost convenit anterior”, a declarat Vasile Tofan.