Subalternul preferat al primarului PSD de Suceava Vasile Rîmbu, viceprimarul Dan Cușnir, a transmis, azi, un comunicat în care atacă eficiența asfaltării bulevardului principal din municipiu, realizată în perioada conducerii Ion Lungu-Lucian Harșovschi (PNL).
Cușnir reclamă “problemele de aderență evidente” (care nu au fost rezolvate nici după microfrezarea străzii Calea Unirii, dovadă accidentele rutiere ulterioare – n.r.), dar spune că așteaptă “rezultatul analizelor pentru a trage concluzii bazate pe informații certe”.
Problema mare este, acum, apariția gropilor în carosabil, după cum susține viceprimarul: “Suplimentar și greu de acceptat este faptul că după doar 1 an și câteva luni au început să apară gropi în asfalt și a început să „se valureasca” asfaltul și să apară denivelări lângă bordură în zona Tribunalului și în zona Metro.
Chiar dacăț reparațiile se vor face de către constructor, în perioada de garanție, apar întrebările firești referitoare la calitatea asfaltului folosit și nemulțumiri legate de blocajele care vor apărea în trafic pe perioada remedierilor”.