Conform Ordinului privind aprobarea Componenței nominale a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării emis de Ministerul Educației și Cercetării și publicat în Monitorul Oficial pe 31 ianuarie 2025, prof. univ. dr. ing. Gianina Laura Bouriaud, directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat al Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, devine membru al CNECSDTI, pentru un mandat de 4 ani.
Consiliul este un organism consultativ la nivel național, cu rol de coordonare și monitorizare a aplicării normelor de conduită morală și profesională în activitățile de cercetare, dezvoltare și inovare.
Atribuțiile se referă atât la revizuirea codurilor de etica pe domenii, cât și la modul în care sunt respectate normele de conduită morală și profesională, prin analiza eventualelor abateri semnalate în ceea ce privește publicații, cărți, articole, granturi de cercetare etc.
Bouriaud este doctor în Științe forestiere, licențiată în Silvicultură și în Științe juridice și absolventă a unui program de masterat în Drept Public și Științe Politice la Universitatea Nancy.
BEATRICE OȘEAN