Pe 20 martie, începând cu ora 11:00, ISU Suceava și alte instituții abilitate organizează un exerciţiu pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur, urmat de incendiu, la Spitalul Clinic Judeţean Suceava.
Cu acest prilej va fi pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului şi Planul Alb al obiectivului.
“Scenariul exercițiului presupune producerea unui cutremur puternic, în urma căruia se vor înregistra efecte negative în rândul pacienților și al personalului medical, dar și asupra clădirii spitalului.
Evaluatorii activității vor transmite și alte situații tactice, pe care echipajele angrenate în exercițiu vor trebui să le analizeze și să le rezolve în timp real.
Printre scopurile principale ale acestui exercițiu se regăsește asigurarea managementului integrat în gestionarea operativă a unei situaţii de urgenţă cu victime multiple şi pagube majore”, a informat ISU Suceava.