În această dimineață, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava.
La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Potrivit reprezentanților ISU Bucovina Suceava, mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar în interioriul acesteia a fost găsită o victimă (bărbat) încarcerată.

Din nefericire, eforturile cadrelor medicale aflate la fața locului au fost inutile și în final s-a declarat decesul acesteia.


SORIN NICA