Inspectorii sanitari suceveni derulează controale în cabinetele medicilor de familie, care vizează, în mod special, tot ce ţine de raportarea bolilor şi de activitatea de vaccinare.
Se verifică modul de efectuare a campaniilor de vaccinare, de raportare a bolilor, de păstrarea dozelor de vaccin, respectarea legislaţiei privind funcţionarea şi organizarea acestor cabinete.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică, LUDOVIC ABIŢEI, declară că acest control era necesar pentru a preveni apariţia unor focare de boli.
El precizează că medicii de familie sunt obligaţi să anunţe dacă au vreo suspiciune de afecţiuni transmisibile, lucru care nu s-a întîmplat tot timpul în trecut.
“Acţiunea de control nu e una poliţienească, vrem doar să-i atenţionăm că pentru salariul pe care-l iau au şi nişte obligaţii” a mai adăugat ABIŢEI.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net