Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează, pe 12 aprilie, în ajunul praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, procesiunea de Florii, la care vor lua parte credincioși, ierarhii eparhiei, preoți, monahi și monahii.
Procesiunea va începe la Catedrala Nașterea Domnului Mărășești, la ora 15:30, când un sobor de clerici, condus de episcopul vicar Damaschin Dorneanul va oficia slujba Vecerniei Floriilor și va binecuvânta stâlpările, care vor fi împărțite apoi credincioșilor prezenți.
În continuare, se va pleca de la catedrală în procesiune către Biserica Sf. Ierarh Nicolae, urmând a avea loc opriri pe străzile Mărăști și Mihai Eminescu.
Traseul va continua pe strada Nicolae Bălcescu și bulevardul Ana Ipătescu, următoarea oprire fiind Biserica Învierea Domnului.
Procesiunea se va îndrepta pe strada Ion Vodă Viteazul către Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală, alaiul urmând a fi întâmpinat de arhiepiscopul Calinic, care va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor.
TEODOR PUȘCAȘU