Azi, la Prefectura Suceava a avut loc ședința Grupului de Lucru Mixt pentru Romi, condusă de subprefectul liberal Bogdan Păstrăv.
Ședința a avut ca scop principal evaluarea nevoilor comunităților de romi și analiza programelor de sprijin implementate, cu accent pe măsurile de integrare pe piața muncii și pe promovarea incluziunii sociale.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate prevederile Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, un act normativ ce facilitează formalizarea muncii ocazionale și sprijină integrarea socio-profesională a persoanelor aflate în afara pieței muncii.
Activitățile casnice eligibile – precum curățenia, îngrijirea persoanelor vârstnice, grădinăritul, călcatul rufelor sau realizarea cumpărăturilor – sunt remunerate prin tichete de activități casnice în valoare nominală de 15 lei, ceea ce asigură includerea prestatorilor în sistemele de pensii și de sănătate.
Plata pentru serviciile prestate se realizează exclusiv în tichete, fără impunerea unui contract de muncă clasic, oferind astfel flexibilitate și protecție socială.
Potrivit datelor statistice, la sfârșitul lunii martie, în județul Suceava erau 980 de beneficiari, 969 de prestatori și 564 de tichete preschimbate.
BEATRICE OȘEAN